Am uitat de durerea de cap de dupa :>

Lacrimi. odata plangeam singura, in mijlocul noptii, cred ca era in jur de ora 2. ca sa ma mai linistesc, mi-am sunat o prietena. si a stat cu mine la telefon un timp, pana cand am reusit sa respir si am intrebat "oare de unde vin lacrimile?". eram amandoua pe mess, asa ca atunci cand m-am intors la calculator am observat ca mi-a trimis un link. am aflat de unde vin lacrimile si m-am mai linistit. pare-se ca a fost usor sa ma opresc din plans, am obtinut ceva ce am vrut.
Nu imi place sa fiu langa cineva cand plang, nu imi place sa fiu luata in brate sau sa se stranga lumea in jurul meu ca sa ma intrebe cu nemasurata ingrijorare "ce ai? ce-ai patit?". nu imi place sa arat ca sunt slaba, ca sunt sensibila.. si nici nu sunt! ce daca plang din orice :D.
Ce ma deranjeaza momentan.. de fapt asta ma deranjeaza mai tot timpul, doar ca mi-am adus aminte mai devreme, cand mi-am facut timp sa plang putin in bucatarie. oamenii sunt naspa. am avut la un mom dat o zi proasta. eram foarte suparata, deci si destul de nervoasa, concluzionand cu mine rastindu-ma la toata lumea si stand bosumflata in majoritatea zilei. la primele semne de suparare am fost intrebata "ce ai? esti suparata?" am zis da si m-am rastit. normal, persoana de langa s-a simtit ranita de lipsa mea de apreciere asa ca m-a ignorat. pe parcursul zilei m-am mai rastit de cateva ori, ceea ce a dus la replici din partea persoanei de langa, lucruri menite sa ma faca sa ma simt mult mai bine decat inainte. ok, ne certam, nu ma mai baga in seama, nu ma mai intreaba ce am, nu mai e ingrijorata pt eventualul meu motiv de suparare. pana cand nu mai pot si incep sa plang. si in momentul ala parca se despica cerul, brusc cade toata bunatatea din lume fix peste persoana de langa, care, induiosata de lacrimile mele, ma ia in brate, imi zice sa nu mai plang, sa nu mai fiu suparata ca trece si continua in acelasi ritm, cu voce de bebelus. acum ce sa fac? sa accept bunatatea oferita parca de nicaieri, sa ma las consolata cu toate ca nu e ceva sincer, sau sa ma enervez? in majoritatea cazurilor ma enervez, la fel cum m-am enervat azi, cu toate ca n-a existat o persoana de langa. ce e cu lacrimile astea de trebuie sa induioseze oamenii? de ce esti bun cu mine cand incep sa plang, dar pana atunci te porti de parca as fi ultima persoana? de ce trebuie sa cedezi psihic ca sa isi ceara cineva iertare? oare oamenii nu isi dau seama ce efect au actiunile lor pana cand cineva nu cedeaza? cum ar fi daca n-as putea sa plang? as fi vazuta ca o acritura fara sentimente, in fata careia nimeni nu si-ar cere vreodata iertare. cred ca majoritatea oamenilor d-asta plang, ca sa fie compatimiti, ca sa obtina ceea ce vor, ca sa fie iertati. e trist. dar asa sunt eu de cateva zile. trista, nervoasa sau suparata. sper sa-mi treaca :)